.jpg)
…Acum când o
privea în ochi își dădea singur seama că o iubea…o iubise tot acest timp și nu,
nu fusese doar un capriciu așa cum vrusese să creadă de atâtea ori. Nu știuse
oare acest lucru încă din prima clipă în care o văzuse? Apăruse de nicăieri ca
un înger păzitor și îi salvase viața. Zăcea, sângerând în scara blocului,
abandonat de hoțul care după ce îi furase tot ce avea de preț, îl înjunghiase. Fusese
noroc? Sau destin? Cert e că ea chemase salvarea și stătuse lângă el tot drumul
spre spital.
Își aducea bine aminte cum ochii ei negri fuseseră singura
certitudine în toată tragedia aceea.Vorbele ei nu reușea să și le amintească
din cauza durerii care îi acapara întreaga ființă, dar știa că îi era alături.
Din fericire scăpase fără consecințe asupra sănătații sale și asta datorită
apariției ei. Avusese noroc când a doua zi se ivise la ușa salonului pentru a
afla starea în care se afla. Oricum nu își putuse lua gândul de la chipul ei
iar acum când o vedea simțea un val de fericire pe care nu îl mai simțise de
mult. Îi mulțumise din
suflet iar ea îi răspunsese simplu: ”Am făcut ceea ce ar fi făcut orice om. Așa e normal.”
Își adusese
aminte toate astea în timp ce o ținea strâns în brațe. Nu credea că va mai avea
vreodată șansa asta. Mai ales după ce făcuse. Fata asta era îngerul lui păzitor,
iar el o rănise. Nu se presupune că trebuia să o protejeze și să aibă grijă de
sentimentele ei? Cum putuse să fie atât de arogant? Tot ce putea spera acum
era ca ea să îl ierte, iar el să își ia revanșa față de ea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu